Si simt ca nu o sa mai scap din desertul mintii mele...Ratacesc de ceva vreme buna printre mii de ganduri si iluzii in speranta ca voi gasi o cale de iesire spre realitatea mult distorsionata fata de ce e in mintea mea.Mi-e teama ca realitatea e asa cum o vad eu adanc in mine...trista ,fara culoare...cu oameni care schiteaza un zambet doar ca sa faci si tu la fel....In mintea mea se duce mereu o lupta grea intre ce simt nevoia sa fac ,sa spun si intre ce ar fi normal.Defectul meu e ca mereu aleg calea gresita,indiferent de ce e vorba..prieteni,familie,sentimente..imi complic singura viata ,dar si pe cea a celor din jurul meu,deoarece ,nimeni, niciodata nu poate intelege ce e cu mine,sau poate putini care atunci cand le raspund cu "Bine." la intrebarea "Cum esti?" ,imi spun "Nu ,nu esti.." Si chiar daca intr-o zi nu par demoralizata ,in mine sunt.Nimieni nu stie cu adevarat ce gandesc,ce simt ,ce sau cine sunt..nici eu nu stiu prea bine.Nu sunt in stare sa calmez demonul din mine in momentele de furie si ma las dusa de val prea departe ,ajungand sa regret...Astept ziua in care lungul si cumplitul razboi din mintea mea se va sfarsi,dar pana atunci navighez fara busola printre valuri de regrete,iluzii,sperante..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu