That's it!

       "Am pus de multe ori virgula acolo unde ar fi trebuit sa pun punct." 
       Regret ca de multe ori nu am avut curajul sa pun punct unor momente din viata mea..am preferat sa pun virgula ,sa las loc de o continuare..Degeaba am sperat ca in orice e si o parte buna ,ca orice greseala poate fi reparata ,ca orice persoana se poate schimba..Nu e chiar asa.Viata e o jungla in care nimeni nu sta sa te intrebe daca esti bine sau daca ai nevoie de ajutor..Trebuie sa inveti sa treci peste singur,sa sti sa calci trecutul in picioare si sa-i tratezi cu indiferenta pe cei ce te-au ranit.Si chiar daca spun lucrurile acestea ,eu nu sunt in stare sa le fac..nu-mi calc in picioare trecutul ,ci traiesc in el, nu sunt indiferenta fata de cei ce ma ranesc ,ci prefer sa ii am langa mine ,dar sa fiu rece cu ei..
      Poate ca a venit timpul sa fac unele schimbari in viata mea..mai bine mai tarziu decat niciodata ..a venit timpul sa pun punct ,acolo unde se poate....
    

Draga mea inima...

     "Draga mea inima,imi cer scuze ca ti-am provocat atatea dureri doar pentru ca am fost inconstienta cand te-am oferit drept dovada de iubire celor ce nu o meritau...imi pare rau ca ti-am provocat atat de multe rani si prea putine le-am tratat...imi pare rau ca te-am facut sa bati mai tare la unele cuvinte spuse aiurea de cei ce te reprezentau,ca te-am facut sa bati cu putere cand zaream dulcele zambet al ispite ce a pus sechestru pe tine...Imi pare rau ca a trebuit sa induri toate asta si imi pare rau ca nu pot pune punct suferintelor tale.."
      Acesta este mesajul meu pentru inima mea...Frumos spus "Doar o masochista poate iubi un asemenea narcisist." Ei bine,am ajuns o masochista sentimentala...imi mutilez inima fara pic de ezitare...ii provoc rani adanci de cuvinte,lovituri dure de indiferenta ...palme reci de minciuni si toate astea pentru ce?Pentru ca ,din pacate pentru mine ,am sentimente ...si mai rau ,pentru cine poate nu merita...poate mi-am cladit un caracter rece ,dar cand vine vorba de sentimente sunt ca o frunza in fata unei tornade..fara aparare ,fara putere...Cred ca e singurul meu punct sensibil.
      Ce mai pot spune...multumesc draga mea inima!

Eu.

     Eu.Un simplu cuvant din 2 litere ce defineste o multitudine de fete,de personalitati...Asta nu inseamna ca sunt falsa,sunt pur si simplu un om cu caracter schimbator..asta pe partea interioara,dar am realizat ca pentru multi nu interiorul conteaza ,ci exteriorul ,partea din noi ce sub efectul timpului se degradeaza,asta conteaza.Sa spun ca urasc acesti oameni?Nu,nu am nimic cu ei ,dar am cu cei ce teoretic"ma plac asa cum sunt" dar practic mi-ar pune o punga pe cap pentru ca nu sunt asa cum ar vrea.Nu-i obliga nimeni sa ma suporte sau sa imi fie prieteni,dar din moment ce uneori ei ma invita la o plimbare sau stiu eu ce ,de ce se poarta cu mine de parca nu as exista?Le e rusine cu mine?Poate si mie cu ei ,sa fie reciproc.Imi pot fi acele persoane prieteni?Nu stiu ce sa spun ,dar nu prea cred...M-am obisnuit sa traiesc in umbra pentru ca nu sunt asa cum multi si-ar dori sa fiu..si nu am sa ma schimb ,nici moral nici fizic doar sa fiu acceptata de cineva.Nu are rost sa traiesc sub o masca ca sa o ascund pe adevarata "Eu",nu-mi sta in fire...Cat timp eu sunt multumita de mine ,nu-mi pasa de parerea altora:)

I am?

M-am blocat de multe ori in fata intrebarii "Cine sunt?" Am stat sa caut un raspuns si nu am gasit unul...M-am gandit ca poate am multiple personalitati,cate una pentru fiecare persoana pe care o cunosc, si asa am ajuns sa nu ma mai cunosc...M-am schimbat de prea multe ori si am ajuns sa nu mai stiu ce vreau sa fiu .Sa fiu copil cand viata imi cere sa fiu "adult" sau invers?Sincer ,nu stiu..sunt pur si simplu EU..o entitate in lumea asta mare ,o aglomeratie de personalitati ,care adunate nu dau nimic..sunt doar o picatura de apa dintr-un ocean,dar sunt multumita .Nu are rost sa fiu altcineva doar ca sa fiu privita altfel,nu are rost sa-mi schimb felul de a fi dupa toanele unora...imi ajunge multitudinea de personalitati ce ma formeaza  ,altele in plus ar duce doar la "distrugerea" mea...Deci ,raspunsul la intrebarea "Cine sunt?" ar fi "Un om.Un simplu muritor.Un suflet ratacit prin lume." si cam atat...

Loving you is my favourite mistake.

   Nu sunt genul de persoana care iubeste pe oricine sau orice, ca sa ajung sa iubesc imi trebuie ceva timp,dar in momentul in care incep sa o fac,devine ceva normal si neconditionat.

   Cum spune si titlul postarii ,sa iubesc e greseala mea preferata ,dar depinde pe cine.Sunt genul de persoana care considera ca e suficient sa primeasca 5% din dragostea pe care o ofera.De mult ori mi-ar fi suficient.Chiar daca poate nu sunt la varsta la care sa pot spune ca am iubit cu adevarat ,cred ca am fost oarecum "atinsa" de sentimentul de iubire..mi-a lasat un gust amar de muuuulte ori.Mereu m-am intrebat cum poti sa-ti bati joc de acest sentiment.E unul dintre cele mai frumoase,e cheia vietii,a fericirii.

    Am spus "Te iubesc" si din suflet si doar sa fie spus,dar de fiecare data raspunsul era invers fata de cum l-am spus eu..fals de la cei pentru care era adevarat ,si adevarat de la cei pentru care era fals..E dureros sa nu fie un sentiment reciproc.Exista persoane care imi spun ca sunt sincere cand rostesc "cele 2 cuvinte" ,desi eu nu simt asta.Vad negarea in ochii lor ,simt ezitarea in vocea lor..si doare.

    Raman doar cu sentimentele mele sincere...si atat.

Vorbe.

      Vorbe goale. Sunt satula de asa ceva... zeci de texte menite sa-ti distruga orice farama de speranta.Eu una ,ma simt pe marginea unei prapastii,pregatita sa cad in abis ..Am auzit destule incat sa-mi dau seama ce e bine sa ascult si ce nu,dar nu tot timpul...exista lucruri pe care le aud  ,si desi presimt ca sunt adevarate,nu vreau sa le cred,pentru ca stiu la ce ar duce.Dar poate e mai bine asa,sa stiu uneori adevarul ,sa nu ajung sa fiu ranita mai mult de minciuni ce pe moment ar trebui sa ma faca sa uit de adevar.Desi cuvintele nu pot fi materializate ,lovitura primita de pe urma unui cuvant e mult mai dureroasa decat cea a unui par.Dar asa va fi mereu...puterea cuvintelor ,mai mare decat propria-ti persoana..

Trecut vs.Prezent

Cum imi spunea o prietena..."Am ajuns sa ma uit in oglinda si sa nu ma recunosc." .Intai nu am inteles la ce se referea ,dar apoi mi-am dat seama.Se referea la acel moment in care esti doar tu cu o oglinda si te uiti in ea si realizezi cine esti.Ajungi sa-ti privesti sufletul ,atunci cand ai ochi si pentru altceva decat pentru cum arati.Am facut si eu asta,am  lasat aspectul si  mi-am privit sufletul si auzeam cum cineva din oglinda striga "Sti?Nu esti ce-mi doream sa fi..." Am ajuns sa fiu un "monstru" ,fata de ce eram...aveam prieteni ,acum nu; stiam ce e fericirea,stiam cum sa zambesc ,stiam sa iubesc...acum insa ,am ajuns de gheata ,fara sentimente,fara bucurii,fara zambete..am ajuns sa am un caracter de piatra..De fiecare data cand trec prin fata oglinzii ,zambesc,dar realizez ca e un zambet fals si ma intorc la fata mea de om "distrus" cum ar spune unii.Imi e dor de vechea "Eu" ,si cred ca nu sunt singura care simte asta...