Cum imi spunea o prietena..."Am ajuns sa ma uit in oglinda si sa nu ma recunosc." .Intai nu am inteles la ce se referea ,dar apoi mi-am dat seama.Se referea la acel moment in care esti doar tu cu o oglinda si te uiti in ea si realizezi cine esti.Ajungi sa-ti privesti sufletul ,atunci cand ai ochi si pentru altceva decat pentru cum arati.Am facut si eu asta,am lasat aspectul si mi-am privit sufletul si auzeam cum cineva din oglinda striga "Sti?Nu esti ce-mi doream sa fi..." Am ajuns sa fiu un "monstru" ,fata de ce eram...aveam prieteni ,acum nu; stiam ce e fericirea,stiam cum sa zambesc ,stiam sa iubesc...acum insa ,am ajuns de gheata ,fara sentimente,fara bucurii,fara zambete..am ajuns sa am un caracter de piatra..De fiecare data cand trec prin fata oglinzii ,zambesc,dar realizez ca e un zambet fals si ma intorc la fata mea de om "distrus" cum ar spune unii.Imi e dor de vechea "Eu" ,si cred ca nu sunt singura care simte asta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu